Sunday, July 5, 2020

Editura LITERA





Bună dragii mei! Azi este despre CĂRȚI și Edituri!


Editura LITERA

Înființată în anul 1989, LITERA este una dintre cele mai mari edituri din Romania, cu peste 10.000 de titluri publicate, într-un tiraj de aproape 46.000.000 de exemplare tipărite. Profilul editorial acoperă practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, oferind publicului diverse colecții cum ar fi: Lira, Alma, Premiul, Lady, JN, Disney etc. Editura Litera are în portofoliu scriitori ca: Agatha Christie, Alice Munro, Osho, Tatiana de Rosnay, Gordon Ramsay. Prin Libris.ro, Litera ofera o gamă variată de cărți pentru copii (carte prescolară, enciclopedii, limbi străine, literatură, practic pentru copii). Editura Litera a dezvoltat o politică editorală generalistă, reușind să aducă în bibliotecile românilor, în decursul celor 30 de ani de existență, titluri din cele mai variate domenii: ficțiune, enciclopedii, atlase, dicționare, cărți pentru copii, artă și arhitectură, istorie, limbi străine, cultură generală, sănatate și frumusețe, dezvoltare personală, business, călătorii, familie și timp liber. Cu 800 de titluri editate anual în cele peste 50 de colecții și imprinturi, și cu o cifră de afaceri care reprezintă mai bine de 15% din valoarea totală a pieței de carte din Romania, Grupul Editorial LITERA se află în prezent în topul celor mai importante edituri din țară.




Nu-i așa că v-am cam făcut curioși? ☺
Dacă da, țin să vă anunț să intrați pe site-ul Libris.ro, deoarece doar azi mai aveți reduceri de la 25% - 50% la toate cărțile editurii LITERA

Ce mai așteptați? Intrați și cumpărați! Hai că mai sunt doar 12 ore până se termină oferta! 

Sper ca titlurile găsite aici să vă încânte ochii și să vă dezmierde gusturile!
Vă doresc un shopping plăcut! ☺




Sunday, June 7, 2020

O Vară cu Soare și Relaxare





Bună dragii mei iubitori de cărți și de relaxare! ☺

Că tot suntem acum în starea de alertă, după ce am stat atâta în izolare (în starea de urgență), că peste o săptămână „vine vacanța cu trenul din Franța” pentru elevi, iar mai apoi vin binemeritatele concedii (pentru cei muncitori), DA, va fi iar destul timp pentru relaxare cu nelipsitele cărți, filme și jocuri. ☺

De aceea, vreau să vă anunț cu mare bucurie că în toată luna Iunie, aveți următoarele Promoții de CĂRȚI la LIBRIS:

  1. 2+1 GRATIS = 3
  2. 4+2 GRATIS = 6    =====> CĂRȚI
  3. 6+3 GRATIS = 9
doar luați-le voi cum vreți, combinați-le și cumpărați-le.

Indiferent unde vei merge vara asta în vacanță, la munte sau la mare, cartea te va însoți ca atare și va fi un motiv de dulce relaxare.

Așa că, nu mai sta pe gânduri, profită acum și intră pe site, consultă titlurile de acolo, filtrează-le și aranjează-le după bunul tău plac, ia-ți cărți pe săturate, până încă luna aceasta se mai poate! O să ieși doar în avantaj cu o așa promoție! 

Dacă optezi pentru cărțile în format electronic (pentru mulți e mai practic și mai convenabil), deoarece nu vrei să mai porți după tine în concediu ditamai mormanul, deoarece nu vrei să te îngreunezi și să-ți ocupi spațiul, aici ai o multitudine de EBOOK-uri la prețuri accesibile începând de la 4,74 lei. 

Iar dacă preferi filmele, deoarece nu ai răbdarea necesară să citești și să-ți imaginezi, făcându-ți propriul scenariu cu însuți mintea ta, atunci îți propun să intri la secțiunea FILME și să-ți cauți acolo titlurile pe care ți le dorești. ☺

Dacă însă preferi jocurile, aici vei găsi JOCURI PENTRU TOATE VÂRSTELE, atât pentru copii cât și pentru întreaga familie. Este o plăcere să stai cu familia, indiferent unde ești, în vacanță sau acasă și să te relaxezi cu jocuri frumoase! ☺

Acestea fiind spuse, vă las acum pe voi să intrați pe site, să analizați și să optați în care dintre secțiunile prezentate mai sus vă încadrați, să vă căutați ceea cu ce rezonați și mai apoi să cumpărați!

Să aveți spor! 
Relaxare plăcută!☺

Friday, June 5, 2020

AI THRILLERE LA EDITURA RAO






Bună dragii mei!

Editura RAO


Înființată în anul 1993, RAO este una dintre cele mai importante edituri din Romania, având ca politică editorială publicarea de traduceri din limbi straine. RAO editează deopotrivă ficțiune si nonficțiune, în serii de autor: Camus, Gide, Satre, Kafka, Marquez, Faulkner, Hesse, Dan Brown, Tolkien, John Grisham etc., sau în serii tematice, atat pentru adulți, cât și pentru copii și tineri. Editura RAO oferă o gamă variată de cărți pentru copii, cu un puternic accent pus pe sectorul enciclopedic.


Dacă ești iubitor de carte și ești în trend cu genurile Thriller & Action de la editura RAO, te sfătuiesc să dai o raită pe site-ul Cărturești ca să găsești, precum și pe site-ul Libris.ro unde ai reducere de 30% la cărțile editurii RAO, atunci misiunea ta este să-ți alegi de acolo tot ce-ți poftește inimioara ❤ 
Am văzut că sunt o sumedenie de titluri BUNE pe ambele site-uri!!! 

Vă voi enumera 5 titluri care mie mi-au atras atenția. Nu că nu mi-au făcut cu ochiul mai multe, dar vă dau doar 5, așa ca să vă fac curioși!                                          

1. Ochii întunericului de DEAN KOONTZ.      


Un thriller scris în 1981, care pare să fi fost inspirat din realitatea anului 2020. Să fie oare încă o dovadă a faptului că viața reală poate fi mai șocantă decât ficțiunea, sau ceva mai mult decât atât? Citiți și decideți!


Tina Evans, o mamă îndurerată de pierderea fiului ei într-un nefericit accident rutier, primește ceea ce par a fi mesaje de pe lumea cealaltă. Însă când o misterioasă agenție federală face tot posibilul pentru a o împiedica să afle adevărul în privința lor, Tina pornește într-o adevărată cruciadă pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt cu băiețelul ei. Iar adevărul, pe care îl descoperă împreună cu Elliot, un fost agent de informații devenit avocat, într-un laborator secret din munții High Sierra, e mai teribil decât și-ar fi putut imagina ea vreodată. Fiindcă atunci când omul devine armă biologică, cine mai poate fi în siguranță?


2. Materia întunecată de BLAKE CROUCH 

„Eşti fericit cu viaţa ta?“ 
Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Jason Dessen le aude înainte ca masca de pe faţă să îl lase inconştient. Când se trezeşte, descoperă că se află într-un pat mobil, înconjurat de străini purtând costume de protecţie. Un bărbat pe care Jason nu l-a mai întâlnit niciodată îi zâmbeşte, spunându-i: „Bine ai revenit, prietene!“ În lumea în care se trezeşte, viaţa lui Jason nu mai este însă cea pe care o ştia. Soţia sa nu mai este soţia sa. Fiul său pare să nu se fi născut vreodată. Iar Jason nu mai este un profesor obişnuit de fizică al unui colegiu din Chicago, ci un geniu remarcabil ale cărui realizări par… imposibile. Teoria sa cuantică cu privire la existenţa mai multor lumi pare să se fi transpus într-o tehnologie complexă pentru transferul interdimensional. Cum poate Jason să se întoarcă la familia pe care o iubeşte? E doar un vis sau aşa arată lumea de fapt? Răspunsul se află la capătul unei călătorii mai înspăimântătoare decât şi-ar putea imagina cineva. O călătorie care îl va forţa să se confrunte cu cele mai întunecate părţi ale sale, chiar dacă se află angrenat într-o luptă cu un duşman teribil, aparent de neînvins. Dark Matter este o poveste strălucitor dozată, pe de o parte familiară şi profund umană, iar pe de altă parte impetuoasă şi halucinantă – un thriller science-fiction extrem de surprinzător despre alegeri, drumuri de neparcurs şi despre cât de departe suntem dispuşi să mergem pentru a revendica viaţa la care visăm.


3. Secretul marelui sigiliu de STEVE BERRY 




Cotton Malone, fost agent al unei divizii de elită în contrainformații din cadrul Departamentului American de Justitie, având numele de cod Magellan Billet, este pensionar și deține un anticariat în Danemarca. Dar când fostul lui șef, Stephanie Nelle, îi cere să-l urmărească pe un răufăcător nord-coreean care sustrăsese mai multe dosare top-secret de la Departamentul de Trezorerie, acțiune care a afectat grav siguranța națională, Malone începe o adevarată cursă contracronometru pentru a le recupera, începând cu canalele din Veneția și terminând cu Croația.








4. Furor de MARKUS C. SCHULTE VON DRACH

Moartea misterioasă a unui cercetător neurolog... Masacrarea unor soldaţi germani în Sudan... Secretul mortal al memoriei omeneşti... 

Un thriller de ultimă generaţie, inspirat evident de mult hulitul proiect MKULTRA, declanşat de CIA în anii '50-'60, în scopul de a se obţine manipularea comportamentului uman, atât cu ajutorul unor substanţe chimice, cât şi prin "spălarea creierului". Acţiunea se desfăşoară având drept fundal oraşul München şi mediul studenţesc bavarez, bine cunoscute de autor, care nu se sfieşte să prezinte unele contraste sociale, insinuând astfel şi o notă critică. Romanul respectă tradiţionala reţetă pentru un thriller de succes, având de toate: o foarte primejdioasă şi misterioasă conspiraţie, în vâltoarea căreia eroul se pomeneşte prins, colegi romantici gata să îi sară în ajutor, o dragoste la prima vedere ce se înfiripă la căpătâiul unui mort, urmăriri, mesaje codificate şi decodificate de tineri moderni, adevăraţi hackeri, suspans şi... happy-end.


5. Codul de conduită de BRAD THOR



Agentul operativ contraterorism Scot Harwath plănuieşte să-şi petreacă vacanţa cu femeia pe care o iubeşte, când primeşte prin e-mail o înregistrare video de la directorul Care International, o organizaţie caritabilă americană, referitoare la masacrarea membrilor unei clinici din Congo şi a locuitorilor unui sat din apropiere. Directorul vrea să ştie cine a comis masacrul şi cum Scot e singurul în care are încredere, este trimis împreună cu o echipă sub acoperire ca să afle ce s-a petrecut. Un thriller captivant despre un plan de distrugere a lumii cu ajutorul unei tulpini de virus modificate, cu o intrigă internaţională uimitoare, jocuri politice duplicitare şi despre cele mai întunecate şi clandestine temeri ale lumii spionajului.






Atunci ce mai aștepți? 
TIMPUL tace și trece!
Intră chiar acum! 

Mi-ar place să-mi spuneți și mie ce titluri v-ați ales de pe site-uri. ☺
Aștept răspunsul vostru aici la rubrica de comentarii.

Să aveți un week-end frumos și cu soare luminos! 


Friday, May 29, 2020

Ce citesc? MARAT de Natașa Alina Culea


MARAT, este prima carte pe care o citesc de la autoarea Natașa Alina Culea. Am tot văzut pe facebook și pe readerul blogului meu de pe Wordpress, tot felul de recenzii despre cărțile Natașei și oarecum m-au făcut curioasă. Între timp, acum 2 luni, pe când eram în izolare, pe pagina autoarei am văzut anunțul că avem gratuit în format pdf, romanul MARAT (pentru ca timpul petrecut acasă să treacă mai repede), dacă comentăm în postare. Așa am reușit să intru în posesia romanului Natașei și îi mulțumesc din suflet pentru acest cadou. :-* Cartea în format pdf m început să o citesc și vreau să vă spun că este minunată.

Am să vă redau mai jos niște fragmente din carte, care mie mi-au plăcut foarte mult, precum și să vă faceți o părere despre povestea în sine.


Ridic privirea şi îl văd pe Marat privindu-mă cu acei ochi întunecaţi, ca o noapte fără lună, scufundându-mă într-un ocean de nelinişte, care mă atrage în adâncuri magnetice.

********* 

Cântecul mă tulbură ca niciodată şi ceva îmi spune că de acum înainte, nimic nu va mai fi la fel. Apropierea de Marat îmi este de nesuportat, la fel şi gândul că peste câteva zile nu îl voi mai vedea, poate, niciodată. În sufletul meu încolţesc mugurii unui secret amar şi mut, cu care simt că va trebui să învăț să trăiesc. Marat îmi este delir. Îi simt inima bătând ca şi cum ar fi a mea. Îmi ridic iar privirea şi ochii lui mă strivesc, aruncându-mă într-o neputinţă fără margini. Nu e real, încerc să-mi spun zadarnic, nimeni nu poate fi atât de angelic; atâta frumuseţe poate fi doar opera unui demon viclean. Ce se întâmplă cu mine?

********* 

Aş vrea să plec, aş vrea şi să rămân, sunt propria mea prizonieră şi prizoniera de bunăvoie a lui Marat. Dacă mă îndrăgostesc de Marat, înseamnă că nu îl iubesc pe Denis? Oare poţi iubi doi bărbaţi în acelaşi timp? Apropierea de Marat este complet diferită față de interacţiunea mea cu Denis; încă de la început, Denis mi-a inspirat linişte şi siguranţă, pe când Marat e pentru mine sfârşitul liniştii; pentru prima dată arde în mine văpaia pasiunii, transformându-mi în cenuşă trecutul senin.

 *********

Marat nu spune nimic. Câteva clipe rămânem uitându-ne unul la altul şi, până să am vreo reacţie de orice fel, el dispare grăbit pe holul hotelului. Rămân nedumerită în urma lui, cu florile lipite la piept, îmbrăţişând parfumul lor delicat şi în minte îmi revine cântecul celor un milion de trandafiri.



*********
Marat mă aşteaptă în faţa hotelului, fumând o ţigară, rezemat cu umărul de clădire. Când mă vede, chipul lui se relaxează într-un zâmbet, ca şi cum o mare povară i-ar fi căzut de pe umeri. Pe haina lui neagră de stofă se aşternuseră câţiva fulgi de nea, pe care îi alung cu mâna, neştiind ce să-i spun. Aş fi vrut să mă ia de mână, ca în seara precedentă şi să fugim în lume, de trecut şi de consecinţele acestuia. Viaţa îmi făcuse cel mai frumos dar, clipele cu Marat, deşi numărate, sunt tot ceea ce mi-am dorit vreodată.

 *********

 
Marat mă aşteaptă în faţa hotelului, fumând o ţigară, rezemat cu umărul de clădire. Când mă vede, chipul lui se relaxează într-un zâmbet, ca şi cum o mare povară i-ar fi căzut de pe umeri. Pe haina lui neagră de stofă se aşternuseră câţiva fulgi de nea, pe care îi alung cu mâna, neştiind ce să-i spun. Aş fi vrut să mă ia de mână, ca în seara precedentă şi să fugim în lume, de trecut şi de consecinţele acestuia. Viaţa îmi făcuse cel mai frumos dar, clipele cu Marat, deşi numărate, sunt tot ceea ce mi-am dorit vreodată.

 *********

Mă uit absentă pe hublou, ascultând muzică, şi având în vedere miracolul ultimelor zile, nu mă mir deloc auzind cântecul iubirii și-al trandafirilor sălbatici „Million alyh roz”. Lacrimile mele nu mai pot fi închise în ochi. Îmi lipesc trandafirul de buze, căutând în ei parfumul lui Marat. Unde mă duc, către ce casă care nu mai este acasă? Către care bărbat, care nu mai este bărbatul pe care îl doresc? La ce îmi va folosi sentimentul că am făcut ceea ce trebuie? Iar dacă am făcut ceea ce trebuie, de ce sunt atât de nefericită? De ce îmi simt sufletul un mormânt gol, acoperit de trandafiri? Ce-am făcut cu ceea ce mi se oferise? Ce fac eu cu viața mea?

 *********

Întunericul ia chipul iubit al lui Marat şi ochii lui îmi vorbesc despre ce ar fi putut fi, dacă n-aş fi plecat din Beijing. Fiecare decizie are urmările ei, iar eu va trebui să învăţ să trăiesc cu jumătate de suflet, pentru că cealaltă jumătate rămăsese cu el, închisă într-o poveste cum nu a mai fost, o poveste cu un bărbat și o femeie care se iubesc, dar nu pot fi împreună, o poveste îngropată în trandafiri.  

 *********

Iubirea fără linişte sufletească, nu durează, se autodistruge. Iubirea vine când trebuie, nu întârzie niciodată şi nici nu o poţi grăbi. Nu există cale spre fericire, fericirea este calea.
DESPRE AUTOARE


Natașa Alina Culea, scriitoare cu origini ucrainiene și poloneze, s-a născut în 1980, la Tulcea, cosmopolitul oraș-port de pe malurile Dunării. I-a plăcut să scrie încă din școală, remarcându-se prin premii pentru poezie sau olimpiade de Limba și literatura română. Din 2014 a început să publice romane plăsmuite cu o originalitate remarcabilă, surprinzător de diferite între ele, vândute în mii de exemplare în România și Moldova. Până acum au văzut lumina tiparului:


Questa immagine ha l'attributo alt vuoto; il nome del file è 90244884_2605231849696237_3972211722160177152_o.jpg
„Natasa, barbații si psihanalistul”

„Marat”

„Lupii trecutului”

„Nopti la Monaco”
„Visele nu dorm niciodată”
„Arlechinul”
În lucru: romanul „Rusalka”




La momentul actual, am ajuns pe ultima sută de metri a romanului, iar întrebarea mea este: Oare îl va mai reântâlni Alina vreodată pe Marat sau nu? Poate da..., poate nu..., poate într-o altă viață..., cine știe? Rămâne de văzut la finalul romanului. Eu tot ce sper este să fie cu Happy End! ❤


TITLU: Marat
AUTOR: Natașa Alina Culea
EDITURA: Hebe
GEN: Beletristică, Romance
PAGINI: 322
AN APARIȚIE: 2019


Ce spun cititorii despre roman

O poveste intensă, emoții arzătoare, o iubire predestinată, regrete și durere, trăiri și vise. Un roman de o rară sensibilitate, ca un poem dedicat credinței într-o iubire unică, prețioasă cât un milion de trandafiri. - DelicateseLiterare 

Cine este Marat? Un bărbat greu de găsit, greu de lăsat, imposibil de uitat și de înlocuit. Cartea este un bilet de călătorie. O călătorie fascinantă, surprinzătoare, unică. Te va transforma în totalitate și pentru totdeauna! - BookCaffe

Deși romanele de dragoste tind să fie previzibile,  Marat nu se înscrie în acest tipar. Nu poți lăsa cartea din mână pentru că nu reușești să îți dai seama ce se va întâmpla când vei întoarce pagina. O poveste ce te cucerește prin profunzimea trăirilor interioare, prin sensibilitatea scriituri, prin… iubirea fără margini ce o reflectă! - BookNation & Diana Elena Neață

PĂREREA MEA

Îmi place nespus de mult cartea. Până aici am retrăit fiecare clipă alături de Alina. Am trăit bucuria și fericirea ei atunci când l-a cunoscut pe Marat. Mai apoi, am trăit regretul, neliniștile și învinovățirile ei că nu l-a ales pe Marat. Apoi, am fost nerăbdătoare să aflu dacă îl va reîntâlni pe Marat în China, atunci când merge cu Alessia în căutarea lui, dar am fost dezamăgită... nu l-a regăsit. :( După despărțirea de Denis, cu care era de ceva timp, am trăit oarecum deznădejdea și durerea lui, precum și sentimentul de culpabilitate al Alinei. (M-am transpus în pielea fiecărui personaj). Am trăit sentimentul de durere al Alinei când a văzut o altă femeie ieșind în pragul casei lui Denis... Da e insuportabil să simți așa durere (numai cine a trecut prin așa ceva știe). Totuși, sunt curioasă ce se va întâmpla de acum încolo, iar întrebarea mea este: Oare îl va mai reîntâlni Alina pe Marat undeva (poate din întâmplare, nu știu), sau acesta va rămâne doar o himeră și o iubire neîmplinită a Alinei? Asta rămâne de văzut citind tot romanul. Eu sper să fie cu Happy End! :)




Pentru cei care vor cartea MARAT în biblioteca personală, o puteți cumpăra de pe Libris.
Dacă o cumpărați, cu siguranță o să aveți o delectare și o relaxare plăcută. ;) Să aveți bună dispoziție citind MARAT. Lectură plăcută vă doresc! ❤

Ca încheiere vă las aici book trailerul cărții. ☺






Sunday, May 6, 2018

Death overhead! Why economic bulbs are harmful to your body?

Economic bulbs contain mercury, a powerful neurotoxin that particularly affects babies and pregnant women. It is particularly harmful to the brain, nervous system, liver, and kidneys.

Friday, April 13, 2018

How to prevent travel sickness?

Whether it's about driving, boat or plane, the motion sickness can harm you and create a real discomfort.   

Motion sickness can cause travel-related annoyances to a destination, or even ruin their vacation. Although motion sickness does not take account of age, there are situations where children can escape over time from this issue. To better understand the motion sickness, must be mentioned that occurs due to imbalances in the internal ear during minor and repetitive movements. From a visual standpoint, the brain registers some information which is inconsistent with that transmitted by the inner ear.

Motion sickness can affect any age or gender. Almost 33% of people are prone to motion sickness, even under mild conditions, such as a boat ride on the smooth water. Under severe conditions, the figure is close to 66%.



What are the symptoms?
Motion sickness can lead to a range of symptoms, more or less severe. Most of the time, in the case of those who suffer from it, with the move can occur malaise, nausea, vomiting, headache, dizziness, cold sweats, paleness, increased pulse and breathing, drowsiness, fainting. When the movement is stopped, symptoms may improve and disappear.
Types of motion sickness
There are several types of motion sickness, depending on the variant of transport the person chooses. It is not mandatory that if you suffer because of one, to suffer in any situation that involves movement.
  • Car motion sickness it is one of the most common problems faced by children and adults. With how the higher the speed is and the movements are sudden, so that can be exacerbated the symptoms. Some ways to improve the sick feeling are: frequent stop of the car and leaving the windows open to allow the car ventilation. Also, those who suffer from motion sickness it would be good to stay ahead or be allowed to have a good visibility. Reading in the car, playing on a tablet or phone should be avoided. Also, those who do not suffer from motion sickness can experience unpleasant sensations.
  • The air flight can create a discomfort till at the appearing of the sick feeling and vomiting. Is better to avoid copious meals before take-off or eating food during the flight. If you feel bad, let the chair on the back trying to find a more comfortable position and turn on the air conditioning, located above the seat.
  • Seasickness is another problem that finds it quite difficult to solve if the sea is agitated. It is good to spend as much of your trip on the deck, in the air
Remedies against motion sickness
There are many remedies against the troublesome symptoms caused by motion sickness. Just as the medical treatments have to be personalized according to the patient as the same should be understood that these remedies, in the sense of that they do not all work the same for everyone. Among these, we mention:
  • antiemetic medicines;
  • ginger root;
  • mint candies;
  • special bracelets against motion sickness;
  • mint oil;
  • acupressure;
  • relaxation techniques.

Sunday, January 22, 2017

HAARP Technology now also in Romania


About HAARP ( High-frequency Active Auroral Research Program ) didn't hear till a few days ago when I read it in one blog what I do follow. There I find an article about this program, what captured fully my attention.


HAARP is the most refined and effective technology of the modern warfare. Is a program started in 1992 at the Institute of Geophysics of University Alaska, in Fairbanks, by the US Department of Defense. HAARP is connected to the biggest computer of the world, and itself system is on a military base near Gakona, Alaska. It consists of a system of special antennas with high power, which is a terrible weapon (geophysics, strategic and cosmic) of directed energy.







         The theory of caused earthquakes


Romania, today is known as being a quite intense seismic activity. But there are voices claiming that these so frequent earthquakes don't occur naturally, but are rather caused. 

And from where to come to the earthquake? Some argue that are making the experiments, and these are causing earthquakes with the help of HAARP technology, right there on Romania's territory.






HAARP technology consists in a system of special antennas, high powered, through which is used " the control of changes in the ionosphere ", which subsequently, affects seriously the atmosphere and the earth's crust. Dramatic climate changes, that are affected Romania lately (and not only), are due to this technology. 
Chemtrails are currently scattered daily on major cities of Romania, and the weather suddenly changes it... as of how it beats... the machine. Then naturally we ask ourselves the question: At what purpose serve all these manipulations of the time or of weather? Usefully, for sure isn't it.
The HAARP, located near the Corbu town in Constanta, entered into service in late August 2010, and since then, Romanian seismologists are increasingly alarmed about the work of Vrancea's ground and of Dobrogea's ground, from Sabla, but also for the fact that, earthquakes are recorded also inside of the Black Sea. The base from Dobrogea is very close to the Nuclear Central in Cernavoda, which it gives other reasons for public unrest.






The system consists of a set of about 40 antennas, arranged in two rows, in the nearby of the military containers, which constitutes the control center.
Concrete case: in 2015 the earthquake with a magnitude of 4.2 on the Richter scale, in Valcea county, in seismic area Fagaras-Campulung, which occurred at a depth of 2 km. In the same day, at 1:12 p.m., it was another earthquake, but in a seismic zone of Vrancea, Buzau county, with the lower intensity of 2.8 on the Richter scale respectively, and at a depth of 110 km.
In December has been two earthquakes of over 4 degrees on Richter scale, both in a seismic zone of Vrancea, one of 4.1 degrees on December 16, and another one of 4.2 degrees on December 18.
Also, an earthquake with a magnitude of 4.2 degrees on Richter scale, took place on December 15, in the Black Sea. In 2015, the most powerful earthquake with a magnitude of 4.9 on the Richter scale, was recorded on March 29, Buzau county. The most important tectonic movement in Romania in recent years was recorded in 2014, on November 22, when had taken place an earthquake of 5.7 degrees on Richter scale.
There is an evidence that, the use of HAARP and plasma weapons, affects the Earth and his inhabitants. HAARP is located in Alaska region, where are recorded not only the earthquakes but also volcanic eruptions. The zone, it gives the impression of a project with academic purposes, but rumors indicate the possibility of using HAARP is for military purposes, such as flight planes disruption, jamming systems, and missile guidance systems or communications... or for the control of the population. There were speculations on the possibility that HAARP to be behind of the hysteria about on global warming.
HAARP could affect the weather? In 1958, presidential advisor Capt. Howard T. Orville declares that the US Department of Defense seeks ways to manipulate the time, using an electronic beam to ionize or deionized the atmosphere in a certain area.

Is the purpose of HAARP technology, that to study the time to help agriculture or to influence the weather?
The basic idea of HAARP is to generate electrons bunch and accelerating of these on their electromagnetic field lines of Earth, near to the speed of light, which thus form a shell, which not only is blocking the communication worldwide but can destroy in full flight missiles coming down from space. 
The process consists of creating a hole in the ionosphere with a diameter of 30 kilometers and an area of incandescent plasma that any such move as missiles, aircraft, etc., would be destroyed.
Such an area where it would create a hole in the ionosphere over a region of an enemy country overpopulated would cause the irradiation by solar radiation to that area, which would can't be protected.

In recent years helplessly witnessing at drastic climate changes. Torrential rain, strong winds, heavy snow, drought, hurricanes, earthquakes, landslides. The only explanation we receive is linked to the global warming.
The possibility of using the weather phenomena as a weapon in manipulation on its own interest seems to be a pure fiction. After decades of controversy, the international scientific community of today, almost unanimously recognize the catastrophic danger, manmade in climate change. Handling weather events could become the most devastating tactics of present wars. 

The question is: How we can respond? How we can counteract the effects? Unfortunately, the answer is one: We can't! At least for now. So probably, we'll not find the answer than when some will absolutely get rid of all debts after the war started, how else, as of them, and obviously only, if they are crowned winners. If not, that's it... So was writing, so don't know even, why we died.







SOURCE:  Frumoasa Verde & Youtube - HAARP The Climate War