Cărțile autoarei Carmen Stoian

Sursă foto: Carmen Stoian Facebook Page

Bună dragilor. Ce mai faceți? Toate bine? Azi e despre cărți și despre lectură. Am să vă prezint cartea Din octombrie până în martie de Carmen Stoian, a cărei lansare a avut loc nu demult, pe 17 noiembrie 2018.

Titlu: Din octombrie până în martie

Autor: Carmen Stoian

Editura: Berg

Pagini: 295

An apariție: 2018

PREZENTAREA CĂRȚII

În viața lui liniștită părea că o dragoste zbuciumată nu și-ar avea locul niciodată, însă s-a înșelat. Relația atipică a lui Cristian și a Anei nu cunoaște limite și nu se încadrează câtuși de puțin în sfera normalității. Ea se naște în spațiul atemporal al îngerilor și pătrunde în realitate prin inimile celor doi, îi face pe protagoniști să trăiasca pe tărâmuri atinse numai de sufletele celor plecați spre Ceruri. Lumânările albe sunt străjerii muți ai iubirii lor veșnice și ai trecerii de la realitate la vis. Când un tragic incident aduce la suprafață lucruri nebănuite, patru suflete sunt zdruncinate și puse în fața adevărului care a fost ascuns atât de mult timp…

Citate din carte :

„Sunt un bărbat frumos. Sunt! 1,75, brunet și, deși merg mult pe jos, pantofii mei arată impecabil întotdeauna. Nu am ceasuri scumpe, dar prețuiesc timpul, iar punctualitatea mă caracterizează.”

        ****************************** 

„Deși o cunoscusem ieri pe Irina, de-abia așteptam să o revăd. Deja aveam ceva în comun, și anume, preferința de a zăbovi prin zona Piața Romană. Irina îți intra la suflet și, ca iedera, se cățăra în gândurile tale, se prindea atât de bine încât nu-ți mai dădea pace! Avea 25 ani, părul mediu, roșcat și buze senzuale.”

          ******************************

„Am auzit foșnetul frunzelor – sunetul cerceilor ei atunci când se mișca. Din spate, Ana venea spre mine:

— Te-am urmărit, prostuțule! Te miri ca un copil. Zici că este pentru prima dată când visezi.

— Ana! Nu credeam că o să te mai întâlnesc. Am atâtea să-ți spun, dar înainte de toate, unde suntem?

— Suntem în visul meu de vară, mi-a răspuns.

— Dar prima dată când ne-am cunoscut nu eram tot în vis?

— Ba da, dar atunci am fost adusă în visul tău. Vino, mă îndeamnă, haide să îți arăt ceva! 

În timp ce o urmam, ea se întoarse cu fața spre mine, înaintând cu spatele. Erau gesturi de dor, de drag, de nerăbdare. O priveam cu atenție. Era atât de fericită. În ochii ei verzi se reflecta inima naturii și se strecurau fărâme de câmpuri aurii. Tenul alb părea pătat de pistruii nărăvași, mobili, care-și schimbau locul între ei, ca și cum cândva existaseră, dar acum nu-și mai găseau locul. Părul roșu îi cădea pe față, acoperindu-i-o. L-am atins cu ambele mâini, i l-am strâns la spate și am sărutat-o.”

Dacă v-am făcut curioși și vă doriți această carte, o puteți achiziționa de la editura Berg: Din octombrie până în martie – Carmen Stoian, de pe Libris, de la Cărturești și de pe Amazon, dacă sunteți în afara României.

Titlu: KORSAKOFF, doar începutul

Autor: Carmen Stoian

Editura: Berg

Pagini: 198

An publicație: 2019

După succesul romanului Din octombrie până în martie, autoarea Carmen Stoian revine cu un roman tulburător: KORSAKOFF, doar începutul. În acest roman al iluziilor, totul are un sens, iar cele mai neînsemnate detalii conduc spre un deznodământ năucitor. (Editura Berg).

„Bogdan Calomfir este, în aparență, tipul artistului ratat, ducând o existență simplă, alături de soția sa, Mara. Îndemnat de aceasta, se angajează și cunoaște oameni noi, îndreptându-se inconștient spre o inevitabilă decădere. Atât în plan fizic, cât și spiritual, viața lui ia o turnură dezolantă, iar momentul realizării va fi unul cumplit, făcându-l să creadă că însăși viața lui este un coșmar asemenea celui care-l chinuia noapte de noapte.
În acest roman al iluziilor, totul are un sens, iar cele mai neînsemnate detalii conduc spre un deznodământ năucitor.”

Să aveți o părere despre subiectul acestei cărți, vă voi prezenta câteva fragmente din roman.

„A început să-mi povestească despre spectacolul care tocmai s-a terminat. Îi străluceau ochii, era atât de fericită! O ascultam în timp ce-i analizam picioarele goale pe granitul rece. Pe fiecare deget se repeta aceeași bătătură, ca un neg micuț și roșu… unghia degetului mare de la un picior era căzută, iar la celălalt – înnegrită… în anumite locuri pielea i se despica, ca de pe un țesut mort…iar zone întregi de la vârful piciorului, până la gleznă – erau carne vie! (….)
Paradoxal, sub fustele tutu de prințese, bluzele de mătase și poantele din satin se ascundeau corpurile firave, măcelărite de ani de chin. Tot ce părea a fi gingaș se construia prin ani de trudă și de sacrificii. Baletul este o școală a torturii. Acum, când am aflat fațeta adevărată a acestei arte, le privesc pe balerine ca pe niște gladiatoare care luptă în arena vieții cu ele însele. Niciodată nu o să mai privesc spectacolul de balet cu aceeași relaxare, știind viața lor din spatele cortinei.”

***************

„Nervoasă, își dă cu mâinile părul șaten și lung peste spate, iar buclele-i descoperă pieptul. Cămașa de noapte albă, din in, are bretelele subțiri și largi. În focul dialogului nostru nu și-a dat seama că sânii îi sunt descoperiți până la mugurii copți și vii, treziți de răcoarea venită, subit, de la geamul deschis. Înghit în sec. Mi-am uitat replicile. Ce-a fost înainte, acum nu mai are sens. Își dă seama de atracția mea și se intimidează, de parcă acum m-ar fi cunoscut și-ar urma să facă dragoste cu mine. Zâmbeşte, stânjenită, în lateral, spre veioza aprinsă și, observându-i gâtul gol, în prelungirea sânilor, intru în delir! Nu mă pot abține! Știe cât de mult mă atrage și, uneori chiar simte nevoia să se certe mai mult cu mine, însă nu-i reușește. Fac doi pași spre ea, atât a fost de ajuns, pentru a-mi lipi buzele de gâtul ei. O mușc ușor și începe suspinul. La orice gest apăsat al meu, geme. Îi frâng sânii în ambele palme și își lasă capul pe spate, dorind să ne unim. Acum îmi testez limitele, vreau să nu ne grăbim, vreau s-o aduc în aceleași stări pe care le trăiesc eu. Întotdeauna, poet fiind, am avut sentimentul că trăiesc mai intens, fără niciun motiv, iar soției trebuie să-i ofer mai mult pentru a atinge același nivel. O aduc în dreptul patului și-o întind, cu pieptul proptit de saltea, cu tâmpla strivită de pernă. Chipul ei blând este desfrânat de patos, sudându-se de profilul lui jumătate din masca unui demon. Își întredeschide gura, înfometată de amor și își mușcă buza de jos, cu dorința unui om visător de a se trezi. Mă lipesc de ea – atent, căci este subțire și fragilă – dorind s-o simt cum pulsează sub mine. Tremură, din toate încheieturile, de parcă ar fi posedată, unduindu-se necontrolat, neputându-și stăpâni febra interioară. O pierd din privire când îmi învăluie cu părul chipul presat pe ceafa ei.”

***************

„Tot ceea ce făcea era magic, având puterea de a transforma stările, prin intermediul administrării unor substanțe. Părea a fi Dumnezeul propriilor sentimente, pentru că avea cheia inhibării instinctelor și a detașării complete de ermetica ființă. Întindea linii albe, lungi și groase pe oglinda de pe masă și, apropiindu-se, își zărea chipul, asumându-și viciul. Pentru a scurta traseul dintre realitate și vis, folosea un pai, prin care inspira pe nas praful alb, strălucitor, iar, în câteva secunde, se cufunda în altă lume – acolo unde totul este mai ușor.”

***************

„Am întredeschis gura, invitând-o să guste din mine. Ea, simțind respirația apăsătoare pe buze, înghiții în sec, gândindu-se că urmează să ne sărutăm. I-am prins încheietura mâinii și-am încurajat-o – cu privirea – să sfărâme distanța infimă dintre gurile noastre, unde nu ar încăpea nici un cuvânt, poate doar un suspin… Fără să ne dăm seama, buzele ne erau lipite, nemișcate și grele. Acela nu a fost un sărut, ci o armonizare a buzelor, care definea un sentiment profund.” 

***************

„ Arunc nervos telefonul pe canapea. Încep să tremur necontrolat, și-mi încrucișez palmele, ca într-o rugăciune, dorind să mă calmez. Apoi, le despart și-mi mișc pumnul. Când am simțit gustul sângelui, m-am oprit. Urlu, de parcă sufletul mi s-a deschis și toate durerile adânci au prins voci; urlu, fără să-mi pese de cine m-ar putea auzi; urlu, pentru că este singura cale prin care pot elibera ceea ce simt; urlu, fără a putea să mă opresc. Îmi presez fruntea de tocul ușii și încep să plâng tumultos. Când m-am oprit, s-a curățat din mine tot ce era sălbatic și irațional. Eram prea obosit, nu mai aveam voce să urlu și nici lacrimi să vărs. Acum eram pregătit să ascult.”

Mă voi opri aici cu fragmentele din carte, deoarece vreau să vă las în suspans și să să vă stârnesc curiozitatea să aflați voi singuri ce se va întâmpla mai departe. Acest lucru poate fi posibil doar citind cartea, iar mai apoi pusă la loc de cinste în biblioteca personală.

Vă puteți comanda cartea direct de pe site-ul Editurii Berg și de pe site-urile Cărturești și Libris.